În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018 a fost publicată Decizia nr. 19/2018 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept.

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2018.”

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.