Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererea de încuviințare a executării silite în cazul în care debitoarea nu are sediul social în România, aceasta nefiind constituită în conformitate cu formele de organizare a societăţilor, reglementate de legislaţia românească, competența de soluționare revine, conf0rm art. 651 alin. 1 C. proc. civ., instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditoarei, la data sesizării organului de executare.

În speță, obiectul cererii de executare îl constituie o creanță (în valoare de 1000 RON), reprezentând cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită, neavând nici o relevanță în stabilirea competenţei sediul social al reprezentantului debitoarei, indicat atât în cererea de executare silită, cât şi în titlul executoriu, în condiţiile în care sediul debitoarei nu se află în România.

 (Decizia nr. 1337 din 19 aprilie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.