ICCJ. Principiul intenției reale a părții


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, indiferent dacă partea este sau nu asistată de către un avocat, rolul activ al judecătorului trebuie exercitat.

Invocarea unor dispoziții din Codul de procedură civilă aflate în cuprinsul Cărții a IV- a, intitulată Despre arbitraj, în cazul unei cereri de revizuire este posibilă și întemeiată, întrucât judecătorul, în aplicarea principiului rolului activ, precum și față de îndatorirea acestuia de a dispune toate măsurile permise de lege pentru a asigura desfășurarea cu celeritate a judecății, respectiv soluționarea procesului în mod echitabil și într-un. termen optim și previzibil, trebuia să dea prioritate principiului intenției reale a părții.

În speță, instanța trebuia să judece cererea de revizuire, chiar dacă părțile, legal citate, nu s-au prezentat, adică în lipsă, iar revizuientul solicitase judecarea în lipsă, deci independent că aceste dispoziții sunt prevăzute în reglementările privind arbitrajul (art. 583 C. proc. civ).