Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului de cameră preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare.

Instanţa supremă a hotărât că măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea unei societăţi controlate de inculpat, dacă din actele dosarului rezultă că bunurile sunt, în realitate, ale inculpatului.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că au fost identificate bunuri aflate pe numele unei persoane juridice controlate de inculpatul A., cercetat şi trimis în judecată pentru presupusa comitere a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi de spălare a banilor, fapte generatoare de prejudicii în sensul celor susţinute de actele de cercetare penală.

(Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţie măsuri asigurătorii)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.