ICCJ. Competenţa după calitatea persoanei


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza finală, raportate la dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., sunt aplicabile numai cu privire la judecata în primă instanţă, iar nu şi cu privire la judecata în calea de atac a apelului. Dobândirea calităţilor prevăzute în art. 40 alin. (1) C. proc. pen., ulterior momentului pronunţării unei hotărâri în primă instanţă de către tribunal, nu determină competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de judecare a apelului, întrucât competenţa de judecată în apel a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată în dispoziţiile art. 40 alin. (2) C. proc. pen. în raport cu instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, iar nu în raport cu calitatea persoanei.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că  ce-l priveşte pe inculpatul A., calitatea de senator a fost dobândită după pronunţarea hotărârii în primă instanță, şi nu în cursul judecăţii cauzei în fond, așa încât nu a determinat schimbarea competenţei de soluționare a căii de atac, care a urmat normele procedurale conform cărora apelul a fost soluționat de către Curtea de Apel București.

(Decizia nr. 201/RC din 17 mai 2017 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recursul în casaţie)

,