ICCJ. Cheltuielile de judecată nu sunt sunt supuse controlului instanței de recurs


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs criticile recurentului privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de către instanţa de apel, atât cele care vizează compensarea, cât și cele care vizează cuantumul acestora, întrucât sunt aspecte ce țin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate. În speță, motivele de recurs (principal și incident) – privind greșita aplicare de către instanța de apel legat de cuantumul  cheltuielilor de judecată în sensul compensării – nu pot fi primite întrucât vizează exclusiv cuantumul și modul de acordare a cheltuielilor de judecată ale instanței de fond și a celei de apel.

(Decizia nr. 1399 din data de 20 aprilie 2018 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect anulare depozit național)