ICCJ. Activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor de prospecţiuni geologice


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 9/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor de prospecţiuni geologice sau de exploatări în subteran nu poate fi considerată activitate desfăşurată în „unitate minieră” şi încadrată în condiţii speciale de muncă.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.