Category: Ştiri

  • CCR a respins o sesizare de neconstituţionalitate!

    Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizările cu privire la Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru legile Justiţiei, potrivit unor surse din CCR. La sfârşitul lunii noiembrie, s-a depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune…

  • Inspecția Judiciară rămâne în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

    Comisia specială a aprobat forma discutată înainte de pauză: Inspecția Judiciară rămâne structură în cadrul CSM. Inspectorul-șef care va conduce Inspecția Judiciară va fi judecător și va avea dreptul să-și aleagă adjunctul, dintre procurori. Cu alte cuvinte, adjunctul nu va fi desemnat prin concurs. „Consiliul Național de Integritate a dispărut. Am lansat în piață ca…

  • Parlamentul European şi-a dat acordul ca Fondul european pentru investiţii să fie extins

    Parlamentul European și-a dat acordul pentru ca Fondul european pentru investiții strategice (EFSI) să fie extins până la finele lui 2020 și de asemenea anvelopa acestui fond să fie majorată până la cel puțin 500 miliarde de euro, informează AFP. În forma sa actuală, Fondul european pentru investiții strategice (EFSI) este concentrat pe infrastructură, educație,…

  • Noi reguli pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice

    Veşti proaste pentru şoferii care au maşini mai vechi de 12 ani. Aceştia vor fi obligaţi de la 1 ianuarie 2018 să facă inspecţia tehnică periodică (ITP) a maşinii în fiecare an. Aceasta este un fel de măsură menită cică să contracareze eventualale pericole ce le-ar putea prezenta uriaşul val de maşini vechi aduse în…

  • OUG privind TVA split a fost adoptată cu unele modificări

    Camera Deputaţilor a adoptat ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind plata defalcată a TVA cu mai multe modificări, printre care şi faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă. Au fost înregistrate 163 de voturi ‘pentru’ şi 95 de voturi ‘împotrivă’. Astfel, potrivit noilor…

  • Numărul de maşini second hand este în creştere!

    Circa 99.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în primele 11 luni ale anului în România, în creştere cu 14,64% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în timp ce numărul înregistrărilor de maşini second hand a ajuns la 474.487 de unităţi, echivalentul unui salt de peste 71% raportat la intervalul de referinţă, reiese din statistica…

  • A fost aprobat bugetul pentru Administraţia Prezidenţială

    Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au aprobat favorabil, miercuri, bugetul pe anul 2018 al Administraţiei Prezidenţiale, în forma propusă de Guvern. Bugetul aprobat pentru Administraţia Prezidenţială este de 57.558.000 lei cu 20,68% mai mare ca în 2017. Parlamentarii din cele două comisii au respins un amendament care prevedea reducerea, cu 3,7 milioane lei, a sumelor…

  • Veşti bune! Leul se apreciază faţă de euro!

    Euro a scăzut în raport cu leul, la Banca Națională a României (BNR), iar celelalte valute principale au crescut. Euro s-a depreciat cu 0,35 bani, până la 4,6327 lei, iar dolarul s-a apreciat cu 0,63 bani, la 3,9431 lei. Francul elveţian a urcat de la 3,9746 la 3,9757 lei, iar lira sterlină de la 5,2449…

  • Judecătorii trebuie să îndeplinească condiţia de vechime de 7 ani pentru a fi aleşi în CSM

    Comisia specială pentru legile Justiției a decis la dezbaterea modificărilor la legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca judecătorii și procurorii să îndeplinească condițiile de vechime de 7 ani și să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani pentru a fi aleși în CSM. Astfel, potrivit celor adoptate, „membrii CSM se aleg din…

  • Un proiect de lege prevede darea în plată a maşinilor!

    Dupa legea darii in plata a caselor, am putea avea si legea darii in plata a masinilor luate in leasing. Dupa ce aceasta va deveni lege, noile modificari cuprinse în proiect, ne spun ca vom avea posibilitatea de a restitui firmei de leasing bunul luat in leasing, fara a mai fi obligat la plata altor…