Archive for the Category »Social «

Un proiect de OUG al Ministerului Muncii prevede că agenţiile de plăţi şi indemnizaţii din toată ţara vor fi obligate să introducă în calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului drepturile de autor. Şi să plătească sumele cuvenite până la sfârşitul anului.

Pentru persoanele ale căror drepturi de indemnizație lunară prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, au fost stabilite fără a fi luate în calcul veniturile din drepturi de proprietate intelectuală obținute începând cu 23 martie 2018, agențiile pentru plăți și inspecție socială, au obligația de a stabili noul cuantum în termen de 60 zile de la depunerea documentelor sau, după caz, în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, în cazul în care aceste documente sunt deja depuse, arată proiectul de OUG.

Mai mult …

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 744 din data de 7 septembrie 2018, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 79/2018 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.

Conform OUG nr. 79/2018: Mai mult …

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind cerinţele minime de creştere a mobilităţii salariaţilor între statele membre prin îmbunătăţirea dobândirii şi păstrării drepturilor la pensie suplimentară, document ce conţine noţiuni precum beneficiar latent şi drepturi la pensie latente.

Iniţiativa legislativă transpune astfel prevederile Directivei 2014/50/UE şi se va aplica numai perioadelor de angajare ulterioare datei de 23 mai 2018. Mai mult …

Copiii care au peste doi ani ar putea primi, începând de la 1 ianuarie 2019, alocaţie de stat în valoare de 150 de lei, dacă proiectul de lege iniţiat va fi adoptat de Parlament.

Punctual, iniţiatorii proiectului de lege propun ca de la 1 ianuarie 2019, alocaţia pentru copiii de maximum doi ani să se stabilească după formula: 0,6 înmulţit cu valoarea indicatorului social de referință, iar alocaţia pentru copiii care au peste doi ani, după formula 0,3 înmulţit cu valoarea indicatorului social de referință. Mai mult …

Persoanele care locuiesc în Uniunea Europeană se vor putea bucura de o nouă schemă de pensii private.

Noua schemă de pensii private paneuropene va ajuta cetăţenii UE să economisească mai uşor chiar dacă se mută în alt stat membru UE.

Comisia pentru Afaceri Economice a Parlamentului European a adoptat un cadru juridic pentru un nou produs paneuropean de pensii personale (PEPP), care va avea caracteristici standard la nivelul întregii Uniuni. Mai mult …

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 44,64 miliarde de lei, la 31 iulie 2018, în creştere cu 20% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 27,13 miliarde de lei, respectiv 60,78%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,11 miliarde de lei (18,17%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,71 miliarde de lei, respectiv 10,56% din totalul activelor.

Mai mult …

Persoanele cu handicap au dreptul la prestaţii sociale potrivit Legii nr. 448/2006.

Dreptul la prestaţiile sociale se stabileşte prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. în baza documentului care atestă încadrarea în grad de handicap din evidenţa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Art. 57 alin. 4) din Legea nr. 448/2006 reglementează că în situaţia în care persoana încadrată în grad de handicap nu doreşte să beneficieze de prestaţii sociale poate depune cerere în acest sens. Cererea se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale competente în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi se transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrare. Mai mult …

Guvernul a mărit sumele pe cale le primesc, lunar, elevii de liceu care provin din familii sărace.

Aşadar, bursele pentru cei 33.000 de beneficiari ai programului cresc de la 180 la 250 de lei.

În acelaşi timp, a fost modificat şi unul dintre criteriile importante pentru acordarea acestui sprijin. Vor putea depune cereri pentru burse elevii ale căror familii au venituri medii de 500 lei pentru fiecare membru. Până acum, plafonul era de 150 de lei.

Anumite categorii de persoane vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare, conform Monitorului Oficial.

Printre aceste categorii se numără:

– personalul navigant pe avioanele clasice de transport public;
-însoţitorii de bord din aviaţie;
-paraşutiştii profesionişti; Mai mult …

Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat 114 proiecte eligibile în valoare de 45.524.133 lei, a informat Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) într-un comunicat de presă.

Şedinţa a avut loc la Palatul Victoria şi a fost condusă de primul-ministru.

“A fost supusă spre aprobare Lista manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, depuse de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Astfel, menţionăm că a fost depus un număr total de 232 proiecte, iar în urma selecţiei şi evaluării făcute de o comisie constituită din 11 specialişti şi experţi din domeniul culturii, a rezultat un total de 114 proiecte eligibile, în valoare de 45.524.133 lei, din care 67 cu finanţare integrală MCIN – 12.484.133 lei şi 47 cu finanţare parţială MCIN – 33.040.000 lei”, se precizează în comunicat.

Mai mult …