Archive for the Category »Drept civil «

Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Art. 200 C. procedură civilă prevede că în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative dispoziţiile art. 200 C. procedură civilă a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, conform art. 421 alin. 2 C. proc. civ., că termenul de recurs în cazul perimării este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea, acest termen fiind un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. În speță, nu au relevanță susținerile recurentei referitoare la data comunicării deciziei atacate, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul de exercitare a căii de atac în situația particulară de față face trimitere la data pronunțării hotărârii. Mai mult …

Codul de procedură civilă prevede în materie de executare silită perimarea acesteia. Astfel, în art. 697 alin. 1) C. procedură civilă se prevede că în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.

Potrivit ştirilor juridice, dispoziţia de mai sus a fost criticată pe motiv de neconstituţionalitate fiind sesizată Curtea Constituţională. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului de cameră preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare.

Instanţa supremă a hotărât că măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea unei societăţi controlate de inculpat, dacă din actele dosarului rezultă că bunurile sunt, în realitate, ale inculpatului. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în situația formulării unei cereri de reclamanți având calitatea de grefieri și procurori, al cărei obiect este obligarea pârâților la plata unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, ne aflăm în prezența unui conflict de muncă, şi nu de contencios administrativ. Astfel, competenţa materială a instanţei se stabilește în raport de art. 266 C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu se poate da curs solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 483 alin. 2 teza a III-a C. proc. civ., din moment ce norma legală nu este în vigoare, fiind amânată de la aplicare până la 1 ianuarie 2019 (conform OUG nr. 95/2016). Aceasta deoarece potrivit art. 29 alin. 1 Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că acţiunea având ca obiect anularea unei hotărâri emisă în temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv act de constituire a dreptului de proprietate privată emis în baza Legii nr. 18/1991, este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, care judecă un contencios administrativ special atât din punct de vedere al competenței, cât și al regulilor de procedură aplicabile, care nu sunt cele ale contenciosului administrativ de drept comun, dat de Legea nr. 544/20004, ci acelea ale C. proc. civ., astfel cum se prevede expres prin art. 58 și art. 63 din Legea nr. 18/1991, modificată. În speţă, nu are relevanţă în stabilirea competenţei că reclamanta a indicat ca temei juridic al cererii Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât potrivit art. 5 alin. 2 din acest act normativ „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în ceea ce priveşte competența de soluționare a unei cereri de încuviințare a executării silite, noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia. În speţă, deşi potrivit cărţii de identitate, debitoarea avea domiciliul legal  în Craiova, aceasta avea domiciliul efectiv în București, la adresa din sector 2, întrucât are serviciu stabil în municipiul București, unde profesează ca învățător, astfel că instanţa competentă să soluţionze cererea e încuviinţare a executării silite a obligaţiei stabilite prin ordonanţă preşedinţială privind stabilre provizoriu domiciliu minoră este Judecătoria sectorului 2. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că lipsa acordului părţilor expres şi prealabil (dat în formă scrisă prin cererea de recurs, întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare) la judecarea recursului conform procedurii reglementate de art. 493 alin. 6 C. proc. civ. (judecarea în procedura de filtru) constituie motiv de admitere a contestaţiei în anulare, întrucât se încalcă atât principiile contradictorialităţii şi a disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi principiul consacrat constituţional al publicităţii şedinţelor de judecată. În speţă, cererea de judecare în lipsă a cauzei nu poate substitui acordul prevăzut de Codul de procedură civilă. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, cu obligaţia acestuia de a motiva soluţia respectivă. Simplul fapt al sesizării organelor de urmărire penală nu echivalează cu dovedirea existenţei indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni. În speţă, nu s-a probat existenţa indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni, în condiţiile în care  în perioada de timp scursă de la data formulării plângerilor penale (în anii 2009 şi 2010) şi până în prezent (februarie 2018), bănuiala existenţei unor fapte de natură penală nu a fost confirmată prin începerea urmăririi penale. Mai mult …