Actele administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ iar în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Iar, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei. Mai mult …
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat un amendament care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după 3 ani.
Cei care au fost sancţionaţi contravenţional şi care consideră că au fost sancţionaţi fără un temei legal pot face plângere împotriva proceselui verbal de contravenţie.
Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative vor fi de competența instanțelor de drept comun, nu a celor de contencios administrativ, ca în prezent.
Legislaţia românească conţine şi prevederi care reglementează procedura aprobării tacite.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că acțiunile patrimoniale, având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței de drept comun, atunci când nu se solicită și anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.
După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă au apărut păreri diferite cu privire la calea de atac care se exercită în materia contenciosului administrativ. Este notoriu faptul că legea contenciosului administrativ a reglementat faptul că în această materie hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât – conform art. 867 alin. 1 noul Cod civil (dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local) și art. 868 alin. 2 noul C. civ. (titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de constituire) – că dreptul de administrare, ca drept real corespunzător proprietăţii publice, poate lua naştere prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau a consiliului local, permițând titularului său să folosească şi să dispună material de bunul primit în administrare în condiţiile stabilite de lege sau de actul de constituire. 
Curtea Constituțională a României va discuta sesizarea referitoare la actul normativ de modificare și completare a Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, formulată de 50 de deputați aparținând grupurilor parlamentare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii – în întocmirea unui astfel de act procedural – nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.