Archive for the Category »Funcţionari publici «

Curtea Constituțională a României discută în 13 decembrie sesizarea Președintelui cu privire la legea care menține abrogarea suspendării funcționarilor publici trimiși în judecată, au precizat oficiali ai CCR.

Președintele Klaus Iohannis a transmis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Actul normativ menține abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu. Mai mult …

Instituțiile publice și companiile cu capital majoritar de stat care nu au acordat tichetele de vacanță în 2017 vor face acest lucru începând cu 1 ianuarie 2018, sumele urmând să fie prevăzute în bugetul pentru anul viitor, a declarat,  ministrul Turismului, în cadrul dezbaterilor din Comisia economică, industrii și servicii a Senatului.

Acesta a mai adăugat că: “Tichetele de vacanță vor fi prevăzute în bugetul pentru 2018, pentru instituțiile care nu au acordat tichete pentru perioada 1 iulie 2017 — 31 decembrie 2017. Ordonanța de Urgență aprobată pe data de 30 iunie 2017 spune că în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018 toți angajații din sistemul public și angajați în cadrul companiilor cu capital majoritar de stat vor primi prime sau indemnizații de vacanță sub forma voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 de lei. Anul acesta nu s-a ratat, pentru că sunt instituții publice sau companii de stat cu capital majoritar de stat care au acordat deja aceste vouchere de vacanță. Cele care nu au acordat vor acorda începând cu 1 ianuarie 2018, conform bugetului aprobat.”

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, extinderea atribuţiilor pe care le au jandarmii pentru ca aceştia să poată constata comiterea unei fapte penale la a cărei săvârşire au asistat, urmând să înştiinţeze apoi autoritatea competentă.

Comisia juridică a dezbătut un proiect de lege iniţiat de 123 de parlamentari, prin care se intenţionează modificarea cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea Jandarmeria. Deputaţii jurişti au decis să respingă prevederile prin care jandarmii puteau să efectueze acte de cercetare penală, dar li se dă acestora dreptul de a constata săvârşirea unor fapte de natură penală pentru ca apoi să informeze instituţiile îndrituite să facă cercetarea penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 88 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupțieiexistenţa unui caz de incompatibilitate.

Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu: … d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Mai mult …

Initiativa legislativa, depusa la inceputul anului de doi senatori liberali, prin care se cere ca functionarii publici sa nu mai fie suspendati din functie daca sunt trimisi in judecata pentru infractiuni de coruptie sau de fals se afla luni pe ordinea de zi a Senatului pentru vot final.

Inca din luna februarie, s-a depus la Parlament o propunere legislativa prin care functionarii publici sa nu mai fie suspendati din functie daca sunt trimisi in judecata pentru: Mai mult …

Președintele a promulgat legea pentru modificarea articolelor 38, 41 și 49 din Statutul deputaților și al senatorilor.

Potrivit modificărilor făcute în luna septembrie la Statutul parlamentarilor, indemnizația pentru limită de vârstă a acestora trebuie să nu depășească nivelul indemnizației unui senator sau deputat în exercițiul mandatului, iar indexările se vor face numai cu rata inflației.

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 38, articolului 41 și articolului 49 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor a fost inițiată de social-democrați.

Prevederea conform căreia polițistul poate fi asistat de un coleg și nu de un avocat în comisia de disciplină este neconstituțională, a decis Curtea Constituțională a României (CCR).

Potrivit unui comunicat al CCR, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.59 alin.(7) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevede că „în fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp”.

În urma deliberării, Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului în cauză.

Un nou dosar s-a constituit pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor public.

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.

Dispoziţiile criticate (direct sau indirect) au următorul conţinut normativ: Mai mult …

Exprimările vagi, echivoce, pot suna foarte bine într-o lucrare de beletristică, însă textul legii penale – a cărei interpretare eronată poate nărui destine umane sau conduce la condamarea unor nevinovați, e ultimul loc în care-ai vrea să le găsești.

Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 prevede că „încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi (…) sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă”. Mai mult …

Statutul poliţistului este stabilit prin Legea nr. 360/2002, unde se prevede că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.

Potrivit ştirilor juridice, întregul act normativ menţionat mai sus, a fost criticat pe motive de neconstituţionalitate, fiind sesizată în acest sens şi Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate. Mai mult …