Archive for the Category »Administraţie publică locală «

Procedura privind colaborarea și distribuirea de responsabilități între consiliile județene și consiliile locale a fost recent adoptată şi publicată în Monitorul Oficial nr. 101/2019.

Procedură privind colaborarea și distribuirea de responsabilități între consiliile județene și consiliile locale stabilește modul de colaborare și distribuire a responsabilităților între consiliile județene și locale înainte de demararea Programului pentru școli al României. Mai mult …

Ţinta de absorbţie a fondurilor europene pe care ne-am propus-o pentru 2019 este de a ajunge la 40%, ceea ce va însemna aducerea în România a sumei de 20,68 miliarde de lei, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene în faţa comisiilor reunite de afaceri europene, din Parlament.

„Ţinta de absorbţie pe care ne-am propus-o pentru 2019 este de a ajunge la 40%. În momentul de faţă, pentru că nu au intrat sume care au fost transmise la sfârşitul anului trecut solicitate la rambursare către Comisie (CE – n. r.), suntem la 26%. Mai avem de primit pe ceea ce noi am cerut la rambursare anul trecut încă 300 de milioane. Important este că acest 40% înseamnă 12,35 miliarde de euro. În prezent avem în România 8 miliarde de euro, aşa că procentul de 40% va conduce la o aducere în România a 20,68 miliarde de lei”, a spus aceasta. Mai mult …

Țara Moților este, fără îndoială, un tărâm de basm, de legendă. E un loc în care istoriile fermecătoare și tradițiile ancestrale se află la ele acasă. Țara Moților (ori „Țara de Piatră”) este un ținut al munților și al pădurilor nesfârșite, unde și-au aflat adăpostul, odinioară, căpeteniile Răscoalei de la 1784-1785. Mai mult …

Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.

În Monitorul Oficial nr. 68/2019 a fost publicat Ordinul nr. 129/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2018 şi pentru modificarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice. Mai mult …

Încă de la început de carieră, orice funcționar public ar vrea să crească într-un an cât alți-n trei, precum Făt-Frumos din poveste. Unii angajați la stat – și nu puțini – aspiră să ajungă departe, de s-ar putea chiar în breasla înalților funcționari publici. Fiindcă nu-i puțin lucru să obții funcția de prefect, de secretar general într-un minister sau de inspector guvernamental (mai ales că multe simbrii din sectorul public au luat considerabil „în greutate”, de ceva vreme). Mai mult …

Fondul pentru mediu este un instrument economico – financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, iar în cadrul programelor de finanţare se regăseşte şi Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. Mai mult …

Senatul a adoptat, în unanimitate (75 de voturi ‘pentru’), o propunere legislativă prin care este eliminată obligativitatea aplicării ştampilei în instituţiile publice, cu excepţia cazurilor în care utilizarea acesteia este impusă în mod expres, prin legi speciale.

Propunerea legislativă are în vedere modificarea şi completarea OUG 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare. Mai mult …

Există un domeniu în care România a reușit să surclaseze – în repetate rânduri – marile puteri ale lumii. Sportul! Performanțele, uneori extraordinare, obținute de către sportivii noștri la marile competiții internaționale ne-au făcut să trecem mai lesne prin perioade dificile, sărace în momente de bucurie colectivă, ale istoriei noastre recente.

Deseori, reușitele din sport ne-au făcut să uităm, temporar, de neajunsurile economice, problemele sociale, neîmplinirile naționale. Ele ne-au oferit șansa de-a experimenta euforia învingătorului. Au atras, uneori, admirația și simpatia întregului mapamond.

Mai mult …

Pentru persoanele care suferă de alergie la polen, ambrozia a devenit binecunoscută și reprezintă o plantă temută. Ambrozia este o buruiană greu de combătut și capabilă să producă mari cantități de polen cu proprietăți alergene. De aceea, nu mai este de mirare că dăunătoarea buruiană a intrat în atenția legiuitorului. De-acum, ea trebuie să se afle și în atenția proprietarilor de terenuri, ei având obligația de a o distruge.

Mai mult …

Multă dreptate a avut înțeleptul anonim, când a spus că un nesăbuit aruncă o piatră în apă și, apoi, zece oameni iscusiți nu izbutesc s-o mai scoată la suprafață. Așa s-au petrecut lucrurile și după ce a avut loc abuzivul proces de trecere a terenurilor din proprietatea privată în cea de stat (din perioada comunistă).

Milioane de proprietari au fost lăsați fără pământurile dobândite cu mari sacrificii. Deși a trecut multă apă pe Dunăre de la schimbarea din decembrie 1989, efectele colectivizării și ale preluării de către stat a terenurilor aflate în proprietate privată mai sunt resimțite și astăzi. Consecința preluării abuzive a terenurilor de către stat? Un haos de nedescris. Chiar și după ce legea a îngăduit retrocedarea, nu s-a lucrat întotdeauna cu onestitate și competență. Mai e de muncit, pe palier legislativ! Mai mult …