Se spune că mijlocul cel mai la îndemână prin care poți spori simțul de răspundere al unui om este să-i stabilești responsabilități. La fel de adevărat este că oriunde există responsabilități există, întotdeauna, și îndatoriri. Obligații, reguli stricte! Nu există reguli, norme clare? Nu pot exista nici responsabilități.

Printre entitățile ale căror responsabilități trebuie să fie clar definite, în legislație, se numără și societățile de servicii de investiții financiare. Responsabilitatea acestor societăți, specializate în furnizarea de servicii de investiții, se referă, în primul rând, la obligațiile față de investitori, la modul în care sunt tranzacționate instrumentele financiare.

De curând, a fost publicat, în „Monitorul Oficial” 708/2018, Regulamentul (ASF și BNR) nr. 10/4/2018 privind protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor ce aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii sau alte tipuri de beneficii, pecuniare ori nepecuniare.

 

Care sunt noutățile legislative?

Noul Regulament va fi aplicat societăților de administrare a investițiilor, societăților de servicii de investiții financiare, precum și administratorilor de fonduri de investiții alternative. Societățile de servicii de investiții financiare sunt obligate, după cum prevede Regulamentul, să păstreze înregistrările și să evidențieze conturile în așa fel încât să poată fi oricând deosebite activele deținute pentru un client anume, de activele proprii și de cele deținute pentru un alt client.

Păstrarea înregistrărilor, evidențierea conturilor, trebuie efectuate în așa fel încât să fie asigurată exactitatea și corespondența acestora cu instrumentele financiare și fondurile deținute pentru clienți. Oricând, auditorii societății trebuie să poată evidenția succesiunea oricărei operațiuni efectuate.

Societățile de servicii de investiții financiare trebuie să pună la dispoziția autorităților competente, a persoanelor ce răspund de rezoluția instituțiilor ce se confruntă cu probleme severe, precum și a practicienilor în insolvență, informații ce privesc instrumentele financiare, fondurile clienților.

Printre informațiile ce trebuie puse la dispoziție „într-un mod ușor accesibil” se numără înregistrările și conturile interne aferente ce îngăduie identificarea fără probleme a soldurilor de numerar și a instrumentelor financiare deținute pentru fiecare client, date referitoare la conturile în care se află fondurile clienților. De asemenea, trebuie furnizate și date referitoare la terții (entitățile) ce efectuează sarcini externalizate, precum și date cu privire la aceste sarcini.

 

Despre depozitarea instrumentelor financiare

O societate de servicii de investiții financiare poate depozita instrumentele financiare deținute în numele propriilor clienți și într-un cont deschis la o parte terță. Pentru aceasta trebuie, însă, ca selectarea și verificarea periodică a părții terțe să fie efectuată cu maximă precauție de către societatea în cauză – care va trebui să-l și înștiințeze în prealabil, pe client, cu privire la modul de depozitare a instrumentelor financiare deținute în numele său.

Imediat ce dobândește fonduri de la un client, societatea de servicii de investiții va plasa fondurile primite într-un cont deschis, după caz, la o instituție de credit autorizată, la o bancă centrală, la o bancă autorizată dintr-un stat non-membru ori la un fond specializat de instrumente ale pieței monetare.

 

Cum pot fi întrebuințate instrumentele financiare?

Potrivit recentelor știri juridice, o societate de servicii de investiții financiare nu poate încheia acorduri de operațiuni de finanțare prin instrumente financiare cu folosirea instrumentelor financiare deținute în numele unui client ori să le întrebuințeze într-un alt mod, pentru sine ori pentru un alt client, decât dacă sunt îndeplinite două condiții, concomitent.

O primă cerință: întrebuințarea instrumentelor financiare ale clientului să se mărginească strict la condițiile pentru care el și-a dat acordul. Cea de-a doua condiție: anterior, clientul trebuie să fi fost de acord cu întrebuințarea instrumentelor în condiții precise.

 

Informarea privind riscurile

Toate societațile de servicii de investiții financiare își vor atenționa clienții profesionali în ceea ce privește riscurile și consecințele oricărui contract de garanție cu transfer de proprietate asupra instrumentelor financiare și fondurilor clientului, la utilizarea contractelor de garanție cu transfer de proprietate.

Societățile ce produc instrumente financiare trebuie să se asigure că, prin modul în care a fost proiectat, prin proprietățile sale, un instrument financiar nu-i va afecta în mod negativ pe clienții finali și nu va produce neajunsuri legate de integritatea pieței.

Mai înainte de-a hotărî să continue acțiunile în direcția lansării unui produs, societatea de investiții trebuie să stabilească dacă nu cumva respectivul instrument financiar nu amenință optima funcționare sau stabilitatea piețelor financiare.

 

Cunoașterea pieței. Identificarea nevoilor clienților

Societățile de servicii de investiții financiare trebuie să stabilească, în amănunt, pentru fiece instrument financiar, care este posibila piață-țintă. Totodată, trebuie să identifice tipurile de clienți ale căror trebuințe, caracteristici și țeluri se află în compatibilitate cu instrumentele financiare ce urmează a fi lansate. În acest sens, vor trebui identificate și categoriile de clienți care, prin trebuințele, caracteristicile, scopurile lor, nu prezintă compatibilitate cu un anume instrument financiar.

Iată, deci, că efortul de cunoaștere a pieței-țintă și a clienților „compatibili” cu produsul nu-i doar un element al succesului investițional, ci și o normă, o prevedere de regulament. Își are locul, aici, o observație, valabilă și-n alte domenii: simpla deținere a unei colecții de informații diverse despre piața-țintă, despre o categorie de (posibili) clienți, nu-i suficientă.

„Informația nu este cunoaștere”, avea să constate Einstein. În opinia părintelui teoriei relativității, unicul izvor al cunoașterii este experiența. Experiență care, în domeniul investițional, se acumulează inclusiv prin erori, prin încercări eșuate.

Este minunat să acumulezi experiență, chiar și din greșeli – cu condiția să fie… greșelile altora!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.