Mai multe bănci au fost amendate pentru publicitate înşelătoare


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat, recent, nu mai puţin de 15 bănci comerciale, pentru publicitate înşelătoare, după cum au dezvăluit surse apropiate situaţiei.

Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.

Surse citate de ziarul Bursa au spus că cele 15 instituţii de credit amendate sunt BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Alpha Bank, ING Bank, Bank Leumi, Raiffesen Bank, Libra Internet Bank.

Se pare că băncile de mai sus ar fi fost controlate de ANPC în perioada 28 august – 6 octombrie 2017.

,