BNR amână cu o săptămână limitarea gradului de îndatorare!


Deşi se spunea, şi oficial şi neoficial, că săptămâna aceasta vom vedea noile norme de creditare emise de BNR, banca centrală amână pentru încă o săptămână aprobarea acestui Regulament. Potrivit noilor informaţii existente pe piaţă, noile grade de îndatorare care vor fi aplicate persoanelor fizice vor fi mult mai laxe.

Proiectul de modificare a Regulamentului 17/2012, apărut prima dată în presă în iunie 2018, prevedea coborârea gradului de îndatorare la 40% din venituri per total credite şi la 25% la creditele de consum în lei. De asemenea, vorbea de reducerea gradului de îndatorare la 40% pentru creditele ipotecare cu dobândă variabilă şi la 40% a gradului de îndatorare pentru persoanele care au mai multe credite şi chiar în mai multe valute, cu respectarea strictă a valorilor înscrise în proiect. Iniţial se dorea intrarea în vigoare a noului Regulament încă din data de 1 iulie. De atunci, forma aceasta de proiect a trecut prin cel puţin încă trei analize ale Consiliului de Administraţie al BNR şi ale Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială.

,