Va fi obligatoriu pentru multinaţionale să facă raportări în statul de rezidenţă fiscală


Guvernul a adoptat noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale, prin reglementarea schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care grupurile de întreprinderi multinaționale urmează să le depună în statul membru al societății mamă. Aceste noi măsuri sunt prevăzute într-o ordonanță de urgență de modificare și completare a Codului de procedură fiscală.

Actul normativ transpune în legislația națională Directiva (UE) 2016/881 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații fiscale. Directiva asigură concurența loială între grupurile de întreprinderi multinaționale din Uniunea Europeană și cele din afara acesteia, dar care dețin una sau mai multe entități situate în Uniunea Europeană, întrucât prin prevederile sale ambele categorii de grupuri sunt supuse obligației de raportare.

Actul normativ detaliază condițiile care trebuie îndeplinite de o entitate rezidentă fiscal în România pentru a deveni raportoare, termenul pentru depunerea raportului și termenul de realizare a schimbului de informații între statele membre. Astfel, termenul de depunere a raportului pentru fiecare țară în parte este de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale, iar transmiterea rapoartelor între autoritatea competentă din România și celelalte autorități fiscale se realizează în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale pentru fiecare țară în parte.