Va fi demarată o anchetă privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis o investigaţie


Comisia economică din Senat va demara o anchetă care vizează modul în care Consiliul Concurenţei a închis o investigaţie privind manipularea ROBOR în anul 2013, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat în plenul Senatului.

vor fi chemaţi la comisie preşedintele şi angajaţi ai Consiliului Concurenţei, dar şi persoane din afara instituţiei, menţionând că toţi vor trebui să dea curs invitaţiei.

“Având în vedere şi decizia Curţii Constituţionale, sunt convins că orice persoană care este solicitată va trebui să dea curs acestei invitaţii. În afară de domnul Chiriţoiu (n.r. – Bogdan Marius Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei), vor fi chemaţi toţi cei care credem noi că pot să ofere informaţii, atât angajaţi ai Consiliului Concurenţei, cât şi persoane din afară, cei care au făcut obiectul investigaţiilor, toţi vor fi solicitaţi să dea detalii în legătură cu modul în care s-a închis această investigaţie. Cred că este un interes public legitim. Cu toţii trebuie să ştim dacă ROBOR, în acel moment, a fost sau nu este manipulat, să vedem dacă aceste practici continuă şi în zilele noastre. Ca atare, în 60 de zile vă vom pune la dispoziţie acest raport, să vedem ce s-a întâmplat şi de ce şi cum a fost închisă acea investigaţie”, a susţinut iniţiatorul.