Uniunea Europeană va implementa o serie de actualizări la Sistemul Informatic Schengen


Uniunea Europeană va implementa o serie de actualizări la Sistemul Informatic Schengen pentru a proteja mai bine frontierele, într-un efort de consolidare a coordonării între ţările UE şi pentru o mai bună protecţie a graniţelor externe ale zonei de liberă circulaţie, a anunţat blocul comunitar,

În urma recomandărilor Comisiei Europene, europarlamentarii şi statele membre au convenit asupra unei serii de măsuri care să consolideze principalul sistem informatic al Europei de gestionare şi securitate a frontierelor, pentru a combate mai bine criminalitatea transfrontalieră şi terorismul.

Aceste actualizări, care vor trebui puse în aplicare cel mai târziu până în 2021, vor include introducerea de alerte pentru persoane necunoscute căutate pentru infracţiuni, pentru cetăţeni non-UE ale căror cereri de rezidenţă au fost respinse şi pentru persoane care au nevoie de protecţie.

De asemenea, autorităţile vor fi obligate să înregistreze în sistem orice nouă interdicţie împotriva cetăţenilor ţărilor terţe şi să emită alerte pentru cazuri de terorism.