Un proiect de lege prevede organizarea Biroului Român de Metrologie Legală

Biroul Român de Metrologie Legală – B.R.M.L. îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994, cu modificările ulterioare, fiind organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerul Economiei, responsabil cu asigurarea reglementărilor metrologice, mijloacelor tehnice şi acţiunilor necesare obţinerii credibilităţii rezultatelor măsurărilor, precum şi cu exercitarea, în numele statului, a controlului metrologic legal, la nivel naţional.

Finanţarea cheltuielilor aferente activităţii Biroului Român de Metrologie Legală se asigură din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei.

Veniturile proprii se realizează din sumele încasate pentru lucrările de etalonare, verificare metrologică, încercare de mijloace de măsurare, evaluare în vederea acordării autorizaţiilor metrologice, expertizare şi supraveghere metrologică pe bază de tarife, precum şi pentru alte lucrări efectuate în conformitate cu atribuţiile sale, inclusiv prin implementarea proiectelor cu finantare nerambursabila in domeniul metrologiei.