Trei propuneri legislative de modificare a legilor Justiţiei au depăşit termenul de dezbatere, fiind considerate adoptate tacit de Camera Deputaţilor.

Din punct de vedere procedural, adoptarea tacită a acestor proiecte urmează să fie citită în plenul Camerei Deputaţilor pentru a fi trimise la Senat, care este for decizional. Termenul limită de dezbatere pentru aceste trei proiecte a fost 7 mai.

Una dintre iniţiativele legislative vizează modificarea legii privind organizarea judiciară şi prevede că apelul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionat de completul de 5 judecători nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpaţilor.

O altă propunere legislativă care trece tacit modifică legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi prevede că „inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de inspectorul-şef în urma unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 12 ani în magistratură, care au cel puţin grad de curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel şi au avut calificativul ‘foarte bine’ în ultimele trei evaluări”.

Cea de-a treia propunere legislativă se referă la modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor şi vizează introducerea Senatului în procedura de numire a procurorilor de rang înalt, în locul preşedintelui României.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.