Tarifele de referinţă RCA vor fi modificate


În acest an se modifică tarifele de referință ale polițelor de asigurare de răspundere civilă auto RCA, astfel că unii șoferi vor fi obligați să plătească mai mult pentru asigurarea auto, întrucât calculele vor fi realizate după coordinate noi, în funcție de clasele bonus-malus.

S-a declarat că: “În noua lege a RCA am venit şi cu un plus în ceea ce priveşte protecţia consumatorului. De exemplu, consumatorul care are în proprietate mai multe autovehicule va avea clasa de bonus cea mai favorabilă. Încercăm, astfel, să încurajăm comportamentul adecvat în trafic, ca oamenii să primească discounturi, să fie bonusaţi; şi, desigur, cei care migrează în zona de malusare, care au accidente sau un comportament inadecvat, să fie determinaţi să migreze spre zona cealaltă, de bonus”.