Statutul Magistraților, a trecut de votul final la Cameră, pentru a treia oară, după ce Comisia a pus în acord legea cu prevederile CCR, privind modul în care un magistrat comite eroare judiciară.

Statutul Magistraților, prima lege a Justiției, a ajuns pentru a treia oară la votul final al deputaților. Au fost 181 de voturi ”pentru”, 71 impotrivă și 5 împotrivă.

Statutul Magistraților, prima lege a justiției, a ajuns joi în Comisia juridică, și într-o ședință de o oră, a fost pusă în acord cu observațiile CCR, pentru a stabili cadrul în care există eraore judiciară comisă de magistrați. Legea a fost aprobată cu 11 voturi pentru, 4 împotrivă.

Statutul Magistraților, legea 303, a ajuns pentru a treia oară în Comisia juridica, după ce CCR a declarat neconstituțională eroarea judiciară a magistratului. După ședința, s-a declarat că nu este exclusă o nouă sesizare, a patra, la Curtea Constituțională. Afirmația a fost întărită și de deputatul USR Stelian Ion. „Credem că această nouă definiție satisface, să nu te poți întoarce împotriva magistratului oricând”, a declarat presedintele comisiei juridice, jurnaliștilor după ședință.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.