Specialiștii ANAF atrag atenția asupra obligației de dotare cu noile aparate fiscale


Specialiștii ANAF continuă să atragă atenția asupra obligației de dotare cu noile aparate fiscale fiindcă vor începe să curgă controalele inspectorilor Antifraudă. Contribuabilii se blochează în legislația stufoasă sau lipsa caselor de marcat de la furnizori.

“Toate firmele care comercializează produse sau prestează servicii direct către populaţie au obligaţia de a fiscaliza încasările prin intermediul casei de marcat electronice fiscale şi de a se dota cu noile aparate de marcat prevăzute de cadrul normativ.”, anunţă instituţia.

“Pentru verificarea modului în care se respectă obligaţia legală de dotare cu noile case marcat cu jurnal electronic, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, vor avea o abordare de tip preventiv, stimulativ, nu de sancţionare a operatorului economic de la prima abatere. Inspectorii antifraudă fiscală vor analiza situaţia fiecărui contribuabil, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic, vor aplica avertismentul şi vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcţie de constatări.”

Conform Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, controlul va fi reluat, iar dacă se constată încălcarea obligaţiilor legale, se vor aplica sancţiunile prevazute de OUG nr. 28/1999.