Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pot solicita fonduri de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care după simplificarea procedurilor de licitație speră să înregistreze peste un milion de imobile în 2018.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) a alocat pentru acest an un buget de peste 400 mil. lei pentru înregistrarea imobilelor în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Pentru a grăbi procesul, agenţia a simplificat procedurile de licitaţie. Astfel, numărul minim de imobile din cadrul unui sector cadastral scos la licitaţie a fost înjumătăţit, iar autorizaţii care execută lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în zone greu accesibile vor primi un preţ mai mare.

Anul acesta, fiecare primărie poate primi 155.000 de lei pentru lucrări de cadastru în cadrul PNCCF, buget crescut faţă de 150.000 lei, cât era în 2017, sau 135.000 de lei, în 2016. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), de la Comisia Europeană.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.