Se doreşte un proiect de lege pentru securitatea rețelelor și a sistemelor informatice


Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit în şedinţă, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi aflându-se şi principalele obiective pentru acest an ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au analizat şi aprobat și activitatea desfășurată în 2017 de către Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, precum şi Planul de activitate pentru 2018.

Pe parcursul anului trecut, activitatea CERT-RO s-a desfășurat pe coordonatele dezvoltării capabilităților naționale în domeniul securității cibernetice, stimulării parteneriatului public-privat și cooperării la nivel național și internațional, precum și actualizării cadrului de reglementare în domeniu.

Prioritățile CERT-RO pentru anul 2018 vizează atât dezvoltarea capabilităților tehnice și umane pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, cât și adoptarea cadrului instituțional la noile cerințe impuse prin transpunerea în legislația națională, până în luna mai a acestui an, a Directivei Europene NIS, privind măsuri de asigurare a unui nivel comun de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune. În acest sens, a fost elaborat un proiect de lege, care se află pe circuitul interministerial de avizare.” – se arată într-un comunicat al Adminstrației Prezidențiale.