Se doreşte perfecţionarea legislaţiei privind guvernanţa corporatistă


guverPerfecționarea legislației privind guvernanța corporativă, înființarea și dezvoltarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și revitalizarea unor sectoare cu potențial mare de creștere economică, sunt principalele teme despre care au discutat ministrul Economiei și country managerul Băncii Mondiale pentru România și Ungaria.

Ministrul Economiei a declarat: “Sunt determinat și vreau să implementez tot ceea ce am dobândit ca experiență în activitatea managerială în dezvoltarea proiectelor performante economic. Mă voi ocupa cu maximă atenție de coordonarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și îi asigur pe toți partenerii acestui proiect de toată susținerea, transparența și implicarea Ministerului pe care îl conduc”.