România ar putea fi închisă pentru unele exporturi!


România va fi închisă exportului de porci vii, carne şi produse din carne pentru o perioadă variabilă, în funcţie de monitorizarea focarelor de pestă porcină africană, afirmă, într-un comunicat, reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP).

“În data de 15 martie 2018, a fost publicat la OIE (Organizaţia Mondială pentru sănătatea animalelor, n.r.) ultimul raport de urmărire privind pesta porcină africană (PPA), conform procedurii. În data de 24 mai, a apărut comunicatul Rusiei privind interdicţia importurilor din România, de porci şi carne porc. În data de 31 mai, ANSVSA (Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, n.r.)a publicat un comunicat oficial prin care s-a anunţat un nou focar de PPA, de data aceasta la mistreţ – tot în zona Satu Mare. Nu înţelegem ce s-a întâmplat în această perioadă, cum au aflat autorităţile ruse de focar înaintea laboratorului? Este foarte important de ştiut că nu exporturile către Rusia sunt în pericol ci exporturile către toate ţările terţe şi statele membre ale Uniunii Europene. România va fi închisă exportului de porci vii, carne, produse din carne, material seminal – pentru o perioadă variabilă, în funcţie de monitorizarea focarului/ focarelor. Solicităm public autorităţilor responsabile să găsească soluţii pentru monitorizarea urgentă a situaţiei şi evitarea prin orice mijloace a răspândirii pestei porcine africane”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit ACEBOP, în această perioadă, sunt în curs de negociere contracte importante pentru perioada de vară, când consumul de carne de porc creşte şi pierderile ar putea fi enorme.