Regulamentul european privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete va intra în vigoare la nivelul UE


Regulamentul european privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete va intra în vigoare la nivelul Uniunii Europene în luna mai şi va avea aplicabilitate automată inclusiv în România după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

„Noi ne pregătim pentru o perioadă cu impact major în piaţă, atât la nivel european, cât şi naţional (…). În condiţiile în care este general cunoscut faptul că schimbul de scrisori a fost înlocuit de comunicarea prin mijloace electronice, iar comerţul electronic a antrenat schimbări semnificative pe piaţa de curierat, există şi la nivel european şi naţional preocupări şi, mai ales, demersuri concrete pentru adaptarea acestui sector al serviciilor poştale şi de curierat la această nouă realitate a pieţei (…) O iniţiativă foarte importantă şi mai recentă, care va intra în aplicabilitate în perioada următoare, este Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete. Regulamentul a fost deja adoptat la nivelul Uniuni Europene”, a menţionat vicepreşedintele.