Protejarea mediului și promovarea dezvoltării durabile prin… achizițiile publice. Noutăți legislative!


ecoNe aflăm în plină epocă a consumului! Populația consumă mai mult ca niciodată, operatorii economici de asemenea și nici autoritățile publice nu se lasă mai prejos. Dimpotrivă!

Dacă ar fi un consum judicios, rațional, n-ar exista nicio problemă. Însă, din păcate, mai există și acel model de consum iresponsabil, întemeiat pe principiul „după noi potopul”. De parcă toate resursele naturale ar fi 100% regenerabile. Sau de parcă natura ar putea fi exploatată fără milă și agresată la nesfârșit, cu zero repercusiuni pentru specia umană.

Generația actuală nu trebuie să lase în urmă o planetă poluată și secătuită de resurse. Moștenirea pe care o vom lăsa urmașilor nu trebuie să fie un depozit de deșeuri având dimensiuni planetare. De aceea, atât la nivel individual, cât și statal orice achiziție efectuată și orice acțiune realizată ar trebui gândită nu numai din prespectiva folosului imediat, ci și din perspectiva consecințelor asupra mediului.

S-a vorbit destul despre conceptul de dezvoltare durabilă… Acum este timpul să-l punem în practică. Neîntârziat. Inclusiv la nivelul autorităților și instituțiilor de stat. În „Monitorul oficial” 323/2016 a văzut lumina tiparului Legea 69/2016 privind achizițiile publice verzi. Să trecem în revistă, acum, cele mai importante prevederi ale acestei legi!

Țelurile actului normativ sunt, potrivit celor mai recente știri juridice, promovarea consumului și a producției durabile, eficiența întrebuințării resurselor, promovarea ocrotirii mediului și a dezvoltării durabile, promovarea progresului social ce înlesnește evoluția economică, precum și încurajarea dezvoltării tehnologiilor prietenoase cu mediul.

Achizițiile publice verzi sunt definite ca procese prin care autoritățile contractante întrebuințează criterii referitoare la ocrotirea mediului care să îngăduie ameliorarea calității prestațiilor și optimizarea costurilor cu achizițiile publice pe termen scurt, mediu și lung.

 

Noutăți legislative

Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ca autoritate centrală pentru ocrotirea mediului, îi revine responsabilitatea elaborării politicii naționale în materie de achiziții publice verzi și a planului național de achiziții publice verzi ce statornicește ținte multianuale cu caracter obligatoriu pentru achizițiile publice verzi.

O țintă constituie procentul referitor la valoarea anuală a achizițiilor publice verzi din valoarea anuală a achizițiilor publice efectuate de către autoritatea contractantă pentru furnizarea de produse, prestarea de servicii ori realizarea de lucrări ce se încadrează în categoriile de produse, servicii și lucrări stabilite de către Comisia Europeană ca fiind pretabile la întrebuințarea criteriilor legate de ocrotirea mediului.

Trebuie spus că planul național de achiziții publice verzi va fi adoptat prin HG și că autoritățile contractante sunt datoare să îndeplinească țintele multianuale pentru astfel de achiziții. La capitolul noutăți legislative, mai e necesar de precizat că Ministerul Mediului, laolaltă cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice va elabora un ghid într-al cărui cuprins se vor regăsi minimele criterii referitoare la ocrotirea mediului pentru grupe de produse și servicii, dar și caiete de sarcini standard, ce vor fi publicate în „Monitorul Oficial”.

Ghidul va fi aprobat printr-un ordin comun al celor două autorități, ce va fi elaborat în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Legii 69/2016. Planul național de achiziții publice verzi va fi stabilit de către Ministerul Mediului până la data de 31 octombrie a anului următor, după ce va intra în vigoare acest ordin.

În planul național de achiziții publice verzi vor fi incluse țintele obligatorii, exprimate ca un procent ce corespunde valorii anuale a achizițiilor publice verzi înfăptuite, raportat la valoarea anuală a achizițiilor publice pe care le-a efectuat autoritatea contractantă în scopul furnizării de produse, prestării de servicii ori execuției de lucrări pentru care Comisia Europeană a elaborat criterii ecologice.

Cu titlu de știri juridice, mai putem afla că planul național de achiziții publice verzi va cuprinde și formatul formularului pentru raportarea anunțului de atribuire în cazul achiziției de produse, servicii sau lucrări verzi, dar și formatul raportului de monitorizare a achizițiilor publice verzi.

Operatorul sistemului electronic de achiziții publice (SEAP) va îndeplini mai multe sarcini, în sensul implementării planului național de achiziții publice verzi. Printre acestea se numără și asigurarea publicării (în SEAP) a formularului pentru raportarea anunțului de atribuire în cazul achiziției de produse, servicii sau lucrări verzi completat de către autoritatea contractantă ori asigurarea facilităților tehnice de trebuință, în vederea publicării în catalogul electronic a produselor, serviciilor și lucrărilor durabile.

 

Responsabilități ale autorităților contractante

Pentru implementarea planului național de achiziții publice verzi, autoritățile contractante au ca responsabilități: completarea formularului pentru raportarea anunțului de atribuire în cazul achiziției de produse, servicii sau lucrări verzi corespunzător anunțului de atribuire, completarea raportului de monitorizare a achizițiilor publice verzi cu informații legate de achizițiile publice verzi desfășurate prin mijlocirea sistemului SEAP și prin achiziție directă, publicarea raportului de monitorizare a achizițiilor publice verzi până la data de 1 martie a anului următor celui în care s-a efectuat monitorizarea (în SEAP) și punerea în practică a procedurilor de atribuire pe care le reglementează OUG 34/2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică), pentru a fi atinse țintele fixate prin Planul național de achiziții publice verzi.

 

Nesocotirea legii nu rămâne nesancționată!

Atât necompletarea formularului pentru raportarea anunțului de atribuire în cazul achiziției de produse, servicii sau lucrări verzi la momentul publicării anunțului de atribuire în SEAP, cât și nesocotirea țintelor stabilite prin planul național de achiziții publice verzi ori omiterea efectuării transmiterii de către autoritățile contractante a raportului de monitorizare a achizițiilor publice verzi completat (până la 1 martie, în anul ce urmează celui în care a fost efectuată monitorizarea) reprezintă contravenții, sancționabile cu amenzi cuprinse între 10000 și 35000 de lei. Cine va constata contravențiile și va aplica sancțiunile? Împuterniciții Agenției Naționale pentru Achiziții Publice!

 

Achizițiile verzi, în sectorul public

Domeniul achizițiilor publice verzi are mari posibilități de dezvoltare. El poate include, de pildă, procurarea și promovarea folosirii unor mijloace de transport în comun mai puțin poluante, sporirea eficienței energetice a edificiilor publice sau alegerea unor produse de uz curent fabricate după metode mai prietenoase cu mediul, comparativ cu soluțiile clasice.

Chiar dacă mulți dintre noi n-au devenit încă suficient de preocupați de ocrotirea mediului și de folosirea judicioasă a resurselor ori sunt total neinteresați față de chestiuni esențiale precum „amprenta de carbon”, în statele avansate economic regulile dezvoltării durabile sunt puse în practică cu succes. Dezvoltarea durabilă oferă speranță umanității iar viitorului o mare șansă… de mai bine!