Proiectul de lege privind aplicarea Regulamentului privind prelucrarea datelor cu caracter personal va fi gata în curând


Proiectul de Lege privind aplicarea Regulamentului UE referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date ar putea ajunge săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor, a declarat, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

‘Nu mai e cazul în momentul de faţă a unei ordonanţe de urgenţă. Ar fi putut fi făcută poate în 2016. Se discută de foarte mulţi ani de transpunerea acestei directive. În momentul de faţă, ieri, colegii noştri au participat la dezbaterile din comisii, Comisia Economică şi toate celelalte comisii implicate. Astăzi a trecut de Senat. Urmează ca săptămâna viitoare, în funcţie de programul pe care şi-l vor stabili colegii din Camera Deputaţilor, să ajungă şi la dumnealor, în aşa fel încât eu în momentul în care am adus-o ca proiect de lege la nivelul Guvernului am solicitat procedură de urgenţă. Avem tot sprijinul – inclusiv acum în Comisie am discutat – avem tot sprijinul colegilor din Comisie (Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – n. r.). Cred că nu este cazul să discutăm despre alte lucruri care în momentul de faţă sunt ipotetice. Colegii din Opoziţie fac ceea ce ştiu: opoziţie’, a răspuns ministrul.