Programul Tezaurul va demara începând cu anul 2018


Programul Tezaur, de emisiuni de titluri de stat destinate populaţiei, va demara în anul 2018, ca urmare a finalizării cadrului procedural şi operaţional, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Noul program oferă posibilitatea şi persoanelor fizice, care deţin certificate de trezorerie transformate în depozite la Trezoreria Statului, să utilizeze sumele aferente răscumpărării acestora în vederea subscrierii în Programul Tezaurul.

Veniturile obţinute din deţinerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal.

Titlurile de stat lansate în cadrul programului tezaur vor putea fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit 18 ani iar valoarea unui titlu de stat este de 1 leu. Titlurile pot fi cumpărate doar de la sediile unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, din raza domiciliului fiscal al investitorilor, prin deschiderea unui cont de subscriere şi alimentarea acestuia fie prin virament bancar, fie prin depunerea de numerar şi semnarea unui formular de subscriere. Titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează.