politiaAtunci când lucrezi, ești supus greșelii și te aştepţi să fii sancționat pentru erorile săvârşite. Cu cât este greșeala mai gravă, cu atât este și sancțiunea mai aspră! Cel puțin o dată s-a întâmplat ca șeful să te sune atunci când nu erai în birou, ca telefoanele să nu funcționeze când ai nevoie să rezolvi o problemă urgentă și ai înțeles că „dacă ceva poate merge prost, va merge.”  (Murphy) Majoritatea știm că o greșeală la locul de muncă presupune o cercetare prealabilă și apoi urmează sancțiunea. Procedura cercetării și rezultatul acesteia urmează regulile Codului Muncii. Există mai multe categorii de angajaţi care se supun unor reguli aparte și au propriul statut, printre care și polițiștii.

Care sunt regulile procedurii prealabile în cazul polițiștilor?

Statutul polițistului este reglementat prin legea 360/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 24 iunie 2002 și prevede faptul că procedura cercetării prealabile și aplicarea sancțiunilor disciplinare se stabilesc prin ordin al ministrului de interne. Consiliile de disciplină care efectuează cercetarea prealabilă își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne.

Care a fost obiectul sesizării CCR privind neconstituționalitatea?

Tocmai faptul că ordinul ministrului de interne reglementează această procedură l-a determinat pe D.F. să sesizeze CCR, pentru a verifica constituționalitatea acestor dispoziții. Acesta se afla într-un litigiu de muncă cu Ministerul de Interne în faza recursului la momentul sesizării CCR. Cu titlu de știri juridice, CCR a emis decizia 392/2014 a cărei motivare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 667 din 11 septembrie 2014.

Care au fost argumentele motivării excepției de neconstituționalitate?

Faptul că procedura cercetării prealabile în materie disciplinară este stabilită printr-un ordin al ministrului de interne conferă acestui act o putere inferioară legii. Legiuitorul a prevăzut în Constituție că atunci când un domeniu poate fi reglementat printr-o lege organică, aceasta trebuie adusă la cunoștința publică prin publicarea în Monitorul Oficial.  Practic, ministrul de interne trebuia să emită un ordin prin care să stabilească regulile care se aplică atunci când polițiștii sunt cercetați disciplinar și să publice acest act în Monitorul Oficial, așa cum cere Constituția.  Ceea ce este halucinant în acest caz este faptul că ministrul de interne a emis inițial în 2004 ordinul 400 urmat de o serie de alte ordine modificatoare în care a trasat regulile de urmat în cazul cercetării disciplinare, dar aceste acte nu au fost publicate niciodată în Monitorul Oficial în contextul în care nu au fost emise cu caracter secret sau militar.   Aceste prevederi din statutul polițistului contravin principiului separației puterilor în stat și al respectării Constituției, deoarece prin nepublicarea acestor ordine în Monitorul Oficial se încalcă dreptul constituțional al cetățeanului la informare.

Ce a decis CCR?

Analizând dosarul, CCR a reținut faptul că polițistul este un funcționar public civil cu statut special și este învestit cu exercițiul autorității publice. În virtutea acestui statut special, raporturile sale de muncă cuprind elemente derogatorii de la regulile generale stabilite de Codul Muncii. Potrivit Constituției, răspunderea disciplinară a polițistului trebuie reglementată prin lege organică, adică prin legea 360/2002. Or, în prezent procedura cercetării prealabile, executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu este reglementată printr-un act administrativ (ordinul ministrului de interne). Practic, statutul polițistului nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă clarificarea acestor aspecte către ministrul de interne care a emis diferite ordine, care nu au fost publicate în “Monitorul Oficial”, pentru a putea fi cunoscute de cei interesați. Astfel, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, pentru că ordinul ministrului de interne nu este cunoscut și, nefiind publicat, nu are nici caracter de opozabilitate. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Constituția prevede că statutul funcționarului public din România trebuie reglementat prin lege organică, deci și răspunderea disciplinară este inclusă aici. Acest aspect ar pune lucrurile în ordine și nu ar mai fi încălcat principiul separației puterilor în stat (prin delegarea unei competențe ce aparține exclusiv legiuitorului către ministrul de interne, care este un membru al Guvernului) și principiul previzibilității legii (polițiștii nu își pot adapta conduita în mod corespunzător și nici nu au reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare, pentru că nu a fost făcută publică). Cu titlu de știri juridice, CCR a admis excepția invocată de D.F. și a stabilit că aspectele privind modul în care este reglementată procedura cercetării prealabile a polițiștilor este neconstituțională. Acum îi revine Parlamentului misiunea de a pune în acord ce a decis CCR cu prevederile Constituției.

O victorie repurtată de polițiștii români!

Faptul că polițiștii erau cercetați după prevederile Ordinului 400/2004 a iscat, în cei 10 ani de când există acesta, multe nemulțumiri în rândul acestora. Faptul că ministrul de interne nu mai poate stabili prin ordin procedura cercetării prealabile, înseamnă că de acum încolo ar trebui ca polițiștii români să urmeze procedurile prevăzute de legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Marea victorie o reprezintă faptul că, dacă se vor aplica dispozițiile legii 188/1999, din consiliul de disciplină care va face cercetarea disciplinară va putea face parte și un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină, dacă funcționarii nu sunt organizați în sindicat. Până acum, cercetarea internă era făcută de doi lucrători din poliție, iar din consiliul de disciplină făceau parte trei polițiști și un secretar care aplicau o sancțiune. Practic, polițiștii nu aveau niciun reprezentant care să le apere interesele în cadrul acestei proceduri de cercetare disciplinară. De multe ori, rezultatul cercetării era încetarea raporturilor de muncă și excluderea celui găsit vinovat din poliție. Așa cum în cadrul cercetării disciplinare, potrivit Codului Muncii, cel în culpă poate fi asistat de un avocat, cred că s-ar impune, pentru egalitatea de tratament, și luarea în considerare a acestui aspect. Chiar dacă polițiștii sunt funcționari publici cu statut special, acest lucru nu trebuie să creeze discriminări față de alți cetățeni din România aflați în situații similare.

A greși e omenește!

Murphy spunea că „a greși e omenește, a ierta nu face parte din politica companiei.” Din acest motiv, mulți angajați, indiferent de domeniul în care lucrează, ajung să fie cercetați disciplinar. Ca să eviți să ajungi în această situație, „nu te oferi primul, nu te oferi ultimul, nu te oferi voluntar în nicio situație”, pentru că „cine râde la urmă, gândește mai încet.” (Murphy)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.