Persoanele care au suferit condamnări penale pot candida la alegerile parlamentare


Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, raport de respingere iniţiativelor legislative referitoare la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi la interdicția ca persoanele care au suferit condamnări penale definitive să nu poată candida la alegerile parlamentare.

Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi prevede că „dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin”.

„La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”, mai prevede proiectul.