Obiecția de neconstituționalitate referitoare la modificarea statutului aleșilor locali a fost admisă


Plenul Curții Constituționale a României a luat în discuție obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, obiecție formulată de un număr de 74 de deputați și 6 senatori, potrivit unui comunicat.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali sunt neconstituționale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.