Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.

Recent, Legea securităţii naţionale a României nr. 51/1991 a costitui motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost motivată apreciindu-se că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece textul nu defineşte ameninţările la securitatea naţională, adică situaţia premisă necesară emiterii unor autorizaţii de interceptare conform procedurii speciale. Susţine că, deşi în titlul X din Codul penal sunt incriminate infracţiuni ce privesc siguranţa naţională, dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 nu se referă doar la acestea, ci au în vedere o paletă largă de alte fapte.

Astfel, dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 “abundă în elemente incerte, neclare şi imprevizibile, textul utilizând termeni generali, ce nu furnizează un reper clar care să permită o demarcaţie previzibilă între ceea ce reprezintă o ameninţare la siguranţa naţională şi ceea ce nu se integrează în această ipoteză”. Prin urmare, arată că datele astfel obţinute puteau fi comunicate organelor de urmărire penală, fără ca aceste comunicări să fie limitate la conţinutul interceptărilor în legătură cu fapte ce privesc siguranţa naţională, care au stat la baza emiterii mandatelor. Mai mult, orice interceptare care priveşte săvârşirea unei infracţiuni, chiar dacă aceasta nu vizează securitatea naţională, poate fi folosită într-un dosar penal, în calitate de probă.

Curtea observă că, în general, dispoziţiile Legii nr. 51/1991 se referă la “date şi informaţii“. Spre exemplu, potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 51/1991. Din analiza coroborată a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că dispoziţiile Legii nr. 51/1991 se referă la date şi informaţii din domeniul securităţii naţionale instituind posibilitatea transmiterii acestora organului de urmărire penală, dacă sunt indicii referitoare la pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără ca, în cuprinsul actului normativ, să fie reglementată vreo dispoziţie care să confere calitatea de mijloc de probă acestor date şi informaţii.

De altfel, Curtea constată că obiectul de reglementare al Legii nr. 51/1991 este acela al cunoaşterii, prevenirii şi înlăturării ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere securităţii naţionale, iar nu reglementarea elementelor ce se pot constitui în probe sau mijloace de probă în procesul penal, acestea fiind prevăzute de titlul IV – Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii – din Codul de procedură penală.

Curtea constată că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţii procesual penale. Primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizării securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

Prin Decizia nr. 91/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 348/2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate constată că sintagma “aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.