Noutăți legislative în formarea militarilor: școlile de aplicație vor fi organizate conform unor noi Instrucțiuni!


„Copii, mergeți la școală, că și școala este bună la ceva”, spunea, mai în glumă, mai în serios, o personalitate binecunoscută, care a atins excelența în domeniul său de activitate. „Omul cât trăiește învață”, așa că la școală vor merge – de voie, de nevoie – nu doar copiii, ci și oamenii în toată firea. Diferite școli, pentru diferite nevoi. Inclusiv școli destinate militarilor, care, prin natura profesiei, au nevoie de o instruire continuă, pe toată durata carierei!

Școlile de aplicație constituie structuri militare destinate formării profesionale inițiale sau continue a personalului din MApN, fiind organizate prin alte forme decât acelea caracteristice sistemului de învățământ național.

Noutăți legislative

În „Monitorul Oficial” 419/2017 a văzut lumina tiparului Ordinul M46/2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și funcționarea școlilor de aplicație. Școlile de aplicație pot fi furnizori de pregătire și pentru personalul din instituțiile cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, cu condiția încheierii unor protocoale de colaborare în acest sens, cu MApN. În cadrul școlilor de aplicație poate fi asigurată pregătirea, potrivit recentelor știri juridice, și pentru personalul unor armate străine.

Trebuie precizat că programele de formare profesională inițială și continuă din școlile de aplicație se vor desfășura în limba română și vor fi organizate numai la forma cu frecvență. Prin excepție, anumite programe de formare profesională continuă, module sau discipline se pot desfășura și în limbi de circulație internațională.

În școlile de aplicație și unitățile militare ce organizeză activități de instruire de specialitate vor fi luate toate măsurile de trebuintă pentru evitarea situațiilor ce pot primejdui sănătatea și integritatea fizică sau psihică a personalului supus instruirii.

Școlile de aplicație vor organiza, în funcție de nevoile de pregătire ale ministerului apărării, programe de formare profesională continuă pentru ocupații sau calificări cuprinse în Clasificarea ocupațiilor în România, în Registrul național al calificărilor profesionale sau în Nomenclatorul calificărilor iar aceste programe vor fi organizate numai pentru personalul din instituțiile cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, cu încadrarea în cifrele de școlarizare aprobate.

Anul de instruire începe, în școlile de aplicație, la 1 septembrie și se încheie la 31 august, în următorul an. Structura anului de instruire, perioadele de desfășurare a programelor de formare profesională continuă sau a cursurilor ori modulelor de pregătire, a practicii școlare, a taberelor de instrucție, a vacanțelor sau permisiilor vor fi statornicite prin ordin al șefului Statului Major General, prin planurile de instruire și programele de instrucție. Poate fi solicitată și suspendarea cursurilor pe o perioadă determinată, cu aprobarea eșalonului ierarhic superior, însă numai în circumstanțe aparte.

 

Cum sunt organizate școlile de aplicație?

Școlile de aplicație vor avea în componență un comandament, statul major cu module funcționale, o structură de instrucție și educație, precum și o structură de dezvoltare și reglementări în armă.

În cadrul structurii de instrucție și educație vor fi asigurate planificarea, organizarea, desfășurarea, coordonarea și evaluarea activităților de instruire. Structura aceasta e constituită din entități organizaționale care asigură managementul curricular în cadrul programelor de formare inițială și continuă, catedre și comisii metodice, formațiuni de studiu, subunități de instrucție și de asigurare a instruirii.

 

Cine poate face parte din personalul școlilor de aplicație?

Personalul școlilor de aplicație este format din instructori militari, care au fost autorizați ca formatori și personal militar ori civil ce încadrează structurile specifice unităților militare. Pot fi implicați în procesul de instruire, dacă sunt autorizați ca formatori, șefii modulelor funcționale, personalul din subordinea lor, personalul ce încadrează funcții în comandamentul școlii, comandanții subunităților de instrucție și de asigurare a instruirii.

În fruntea școlii de aplicație se află comandantul, care, asigurând conducerea, deține drepturile și obligațiile ce incumbă unui comandant de unitate militară. Comandantul are calitatea de șef direct al întregului personal din școală, având toată răspunderea pentru calitatea organizării, desfășurării și eficacitatea activităților de instruire.

Organismul funcțional consultativ al comandantului pentru planificarea, organizarea, desfășurarea și evaluarea procesului educațional, la nivelul școlii de aplicație, este Consiliul de management al procesului educațional de formare profesională. Președintele consiliului, care conduce ședințele acestuia, e șeful structurii de instrucție și educație.

 

Cum se efectuează evaluarea internă a calității?

Potrivit ultimelor noutăți legislative, activitatea de evaluare internă a calității în formarea profesională în școlile de aplicație va fi realizată prin urmarea procedurilor prevăzute în legislația națională privind asigurarea calității, aplicate la specificul instituției militare, de către o comisie constituită în fiecare școală, precum și în temeiul precizărilor eșaloanelor superioare. Comisia pentru evaluarea internă a calității în formarea profesională va fi alcătuită din trei-nouă instructori, în vreme ce conducerea va fi  asigurată de către locțiitorul comandantului.

Școala de aplicație va elabora și adopta Strategia privind asigurarea calității în formarea profesională și Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei pentru evaluarea internă a calității în formarea profesională.

 

Examenele

În școlile de aplicație vor fi organizate și vor avea loc, ca forme de evaluare, concursuri de admitere la programele de formare profesională continuă și la cursul de formare a ofițerilor sau subofițerilor în activitate – filiera indirectă, examene și verificări finale pentru promovarea disciplinelor, precum și examene de absolvire sau de certificare a calificării profesionale.

Dacă, la examenul de promovare a unei discipline sau la verificarea finală, un cursant nu va obține minimum nota 5, el va avea dreptul la o singură reexaminare, ce va fi planificată înaintea susținerii examenului de absolvire. La reexaminare, trebuie să fie obținută măcar nota 5, pentru evitarea exmatriculării.

Indiferent de nivelul personal de școlarizare, de examene nu vom scăpa. S-ar putea zice că viața e așteptarea dintre două examene, dacă existența umană n-ar fi, de fapt, un examen continuu, ce necesită o pregătire necontenită, dar pentru care nu poți să fii nicicând pregătit sută la sută!