Noua taxă de mediu nu se va mai aplica începând cu luna martie


Autorităţile iau în calcul decalarea termenului de aplicare a viitoarei taxe de mediu, anunţat, iniţial, pentru luna martie. Ministrul Mediului susţine că noua taxă de mediu nu este gata.

Forma finală a taxei trebuie să aibă un singur scop, pentru că şi eu, şi Guvernul României, şi cred că fiecare dintre noi ne dorim să trăim într-un mediu curat, într-un mediu sănătos, dar nu numai noi acum ci şi generaţiile viitoare, şi suntem responsabili pentru acest lucru (…) Nu este o taxă şi nu o să fie o taxă de primă înmatriculare sau o taxă care să-i penalizeze pe toţi cei care îşi cumpără o maşină second-hand, va fi o taxă, să spunem între ghilimele, numai în vederea poluării”, a declarat, ministrul propus la Mediu la sfârşitul audierilor din comisia de specialitate din Parlament.