Noile reguli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate


Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul – cadru al documentaţiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, a intrat ieri în vigoare.

Prin intrarea în vigoare a HG nr. 907/2016 tema de proiectare stabileşte foarte clar parametrii principali ce trebuie atinşi prin implementarea proiectului, actualizându-se în cadrul fiecărei faze de proiectare.

Noile reguli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a documentaţiilor tehnico-economice solicitate în cazul investiţiilor finanţate din fonduri publice au intrat ieri în vigoare, acestea aplicându-se atât proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cât şi celor finanţate din fonduri europene. Prin intrarea în vigoare a HG nr. 907/2016, începând cu data de 27 februarie 2017, tema de proiectare stabileşte foarte clar parametrii principali ce trebuie atinşi prin implementarea proiectului, actualizându-se în cadrul fiecărei faze de proiectare. Astfel, tema de proiectare, actualizată şi detaliată cu rezultatele unei faze de proiectare, constituie temă pentru elaborarea următoarei faze de proiectare.

Prin actul normativ se elimină obligativitatea elaborării studiului de prefezabilitate pentru obiectivele de investiţii noi, ale căror documentaţii tehnico-economice intră în competenţa de aprobare a Guvernului – valori de peste 30 de milioane de lei.

Astfel, studiul de prefezabilitate se va elabora pentru proiectele majore de investiţii, cu excepţia cazurilor în care oportunitatea şi necesitatea realizării obiectivului de investiţii au fost fundamentate în cadrul unei strategii, unui master plan ori în cadrul unor planuri similare aprobate, în vigoare.

Structura studiului de fezabilitate a fost reorganizată prin introducerea analizelor necesare (schimbări climatice, strategie de contractare, modalităţi de implementare şi operare) şi include analiza a cel puţin două scenarii sau opţiuni tehnico-economice posibile.