Noi reguli pentru stabilirea conducerii ANCOM


Ordonanţa de urgenţă nr. 33/2017 care prevede că preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii sunt aleşi de Parlament, la propunerea Guvernului, a fost adoptată tacit marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa prevede că ANCOM este condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi pe baza propunerii Guvernului de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Propunerile nominalizează candidaţi pentru cele trei funcţii şi se înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 30 de zile de la data vacantării funcţiilor, stipulează actul normativ.

Potrivit expunerii de motive, înainte de apariţia acestei ordonanţe, legislaţia stabilea că şefia ANCOM este asigurată de către un preşedinte şi doi vicepreşedinţi numiţi de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.