Pare că în atâția ani de zile nu ne-am învățat lecția și perseverăm în greșeli care sunt sancționate dur de CEDO de câte ori aceasta este sesizată. Nici costurile uriașe pe care le suportăm din propriile buzunare, nici faptul că aceste condamnări vin pe fondul unei pasivități manifestate de organele statului fie în cadrul anchetelor, fie în faza judecății, par că nu schimbă cu nimic mersul lucrurilor din România.
Următorul caz, dincolo de modul aproape inexistent al efectuării anchetei, al modului intenționat în care s-a stat în pasivitate și s-au invocat diverse motive pentru a tergiversa ancheta, are la bază o situație de discriminare pe motive de orientare sexuală.
Cazul supus atenției CEDO
În iunie 2006 M.C. si A.C. au participat la marșul gay din București. La finalul marșului, cei doi împreună cu alți participanți au părăsit zona și așa cum li s-a recomandat nu au purtat haine distinctive sau insigne pentru a putea fi identificați că au fost la acest marș.
În metrou au fost atacați și loviți de un grup de șase persoane care aveau hanorace cu glugă. Unul dintre participanți la marș care s-a retras într-o parte a vagonului de metrou au reușit să pozeze incidentul, sens în care a fost și el lovit de atacatori.
Victimele și-au scos certificate medico-legale din care a rezultat că doar una dintre ele avea nevoie de două zile de îngrijiri medicale. În aceeași seară victimele au depus o plângere la poliție în care au precizat că atacul s-a bazat pe orientarea lor sexuală. Pe baza fotografiilor făcute, una dintre victime a putut identifica pe doi dintre atacatori.
Pentru că ancheta bătea pasul pe loc, victimele au cerut informații cu privire la stadiul acesteia formulând cereri în acest sens în septembrie 2006, martie 2007 și iulie 2011, dar fără niciun rezultat. În aprilie 2007 poliția a înaintat o cerere către SRI pentru a confirma dacă unul dintre atacatorii identificați se afla în misiune specială în acea zi de iunie 2006. Abia în septembrie 2007 agentul SRI a susținut că nu se afla în misiune. Identificarea celorlalți atacatori a rămas fără succes.
În perioada iunie 2007- iulie 2011 procurorul de caz a prelungit de 8 ori termenul-limită pentru finalizarea anchetei, la cererea anchetatorilor. În 2011 poliția a cerut parchetului să dispună neînceperea urmăririi penale pe motiv că SRI a refuzat să coopereze și să permită interogarea agentului identificat și că având în vedere timpul scurs de la incident poliția și-a pierdut motivarea de a descoperi adevărul și de a-i pedepsi pe cei vinovați, că a intervenit prescripția specială și că victimele nu mai sunt interesate pentru soluționarea cauzei.
În octombrie 2011 parchetul a decis încetarea urmăririi penale. Acest fapt a fost contestat de victime în martie 2012 la prim-procuror. În iunie 2012, contestația lor a fost respinsă. Victimele au mai formulat alte plângeri ținând cont de obiecțiile din rezoluțiile de la parchet, dar le-au fost respinse.
Ce a decis CEDO?
În 12 aprilie 2016 CEDO s-a pronunțat în acest caz, iar decizia a fost publicată în Monitorul Oficial 61 din 20 ianuarie 2017. Victimele s-au plâns despre ură împotriva homosexualilor și de modul de desfășurare a anchetei. CEDO constată că faptul că anchetatorii nu au reușit să stabilească identitatea atacatorilor face ca orice cale de atac de drept civil să fie inutilă în ceea ce privește acuzațiile de discriminare. Se constată că victimele au folosit toate căile de atac disponibile în acest caz.
În cazul de față victimele au acționat corect solicitând imediat organelor interne să le informeze despre mersul anchetei și atunci când au realizat că în țară nu se va efectua o anchetă efectivă, în sensul în care statul nu își îndeplinește obligațiile sale, acestea au sesizat CEDO. În mod eronat s-a considerat că victimele și-au pierdut interesul pentru soluționarea cauzei, în contextul în care au cerut informații noi cu privire la stadiul acesteia. În plus, aceștia trebuiau să aștepte soluționarea anchetei înainte de a iniția demersuri pentru repararea prejudiciului suferit în urma discriminării.
CEDO consideră că autoritățile nu au luat măsuri rezonabile pentru a analiza motivele homofobe care au stat în spatele atacului, nu au asigurat strângerea de probe cu privire la incident. Poliția doar a audiat pe agentul SRI care a fost identificat că a participat la atac, nu a folosit probele aduse de victime, declarațiile, fotografiile. Deși a fost identificat unul dintre atacatori, autoritățile interne au continuat să susțină că nu poate efectua o anchetă în cauză, pentru că nu au fost identificați autorii atacului.
Autoritățile au tergiversat ancheta și au permis intervenția prescripției. În plus ancheta privind acuzațiile de rele tratamente nu a fost efectivă, pentru că a durat mult prea mult, a fost marcată de deficiențe grave și nu a luat în calcul posibilele motive discriminatorii. Astfel, susținerile reclamanților sunt întemeiate.
Ce daune le-a acordat Curtea victimelor?
Victimele au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de 15.000 euro. CEDO a constatat că întreaga situație le-a provocat victimelor sentimente de suferință și frustrare care nu pot fi compensate prin simpla constatare a unei încălcări. Astfel, CEDO acordă fiecăreia dintre victime 7.000 euro care trebuie achitați de către statul român în 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. La această sumă se adaugă și cheltuielile de judecată în cuantum de 3.863,02 euro.