Modificările aduse Legii privind organizarea referendumului sunt constituţionale!


Curtea Constituţională a României a decis că sunt constituţionale modificările aduse legii privind organizarea referendumului, după ce a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, au precizat surse din CCR.

Pe 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei. 

“Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (…), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 – art. 152 şi art. 156 din Constituţie”, se preciza în sesizarea şefului statului.