Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cere suplimentarea bugetului


Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cere suplimentarea bugetului cu 500 mil. lei din fondul de rezervă al guvernului pentru că nu mai are suficienţi bani ca să finanţeze proiectele promise primăriilor din ţară.

Sumele alocate de minister etapei întâi a programului au fost consumate în proporţie de 74,51%, iar cele prevăzute pentru etapa a doua a PNDL au fost consumate în proporţie de 79,9%, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern prin care se cere suplimentarea bugetului.

Pe baza solicitărilor venite de la primării şi a estimărilor ministerului, până la sfârşitul anului 2018 sunt necesare 3,5 mld. lei pentru etapa întâi a PNDL şi 850 mil. lei pentru etapa a doua. „Din analiza ritmului de depunere  a solicitărilor de transfer (realizată în ultima săptămână a lunii septembrie 2018) şi a cuantumului acestora, se constată o creştere progresivă şi accelerată a cuantumului solicitărilor de transfer“, se arată în argumentaţia ministerului.