Microîntreprinderile pot accesa fonduri pentru inovare!


Microîntreprinderile, întreprinderile mici şi întreprinderile mijlocii din România care activează în sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) pot beneficia de alocarea financiară în valoare de 25 de milioane de euro aferentă axei prin care este sprijinită creşterea valorii adăugate generată de acest sector şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere, a anunţat, marţi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

În acest sens, ministerul de resort, prin intermediul Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, şi Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, au lansat spre consultare publică Ghidului Solicitantului aferent Acţiunii 2.2.1, a cărui alocare financiară este de 25 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, activităţile eligibile în cadrul prezentului apel sunt cele: aferente achiziţionării de hardware TIC şi a altor dispozitive; aferente amenajării punctelor pentru data center în care se vor instala echipamentele TIC achiziţionate prin proiect; aferente achiziţionării şi/sau dezvoltării aplicaţiilor software/licenţelor necesare implementării proiectului, configurarea şi implementarea bazelor de date, migrarea şi integrarea diverselor structuri de date existente, achiziţionarea şi implementarea de soluţii de semnătură electronică; aferente cercetării industriale sau dezvoltării experimentale.