Măsurile privind votul prin corespondență puse la dispoziţia Parlamentului


images (9)
Planul de măsuri pentru implementarea votului prin corespondență va fi pus, de Guvern, la dispoziția Parlamentului până la sfârșitul săptămânii.
Astfel responsabilitatea organizării alegerilor parlamentare în diaspora este împărțită între Executiv și Autoritatea Electorală Permanentă.

Premierul Dacian Cioloș a declarat că la moment există un prim pachet al acestei legislații secundare, de hotărâri de Guvern, la propunerea AEP, care va trebui aprobat până la sfârșitul săptămânii viitoare, şi sunt în proces de avizare. Apoi va urma o perioadă în care se va concentra pe înscrierea în registrul electoral pentru cei care au reședința sau domiciliul în afara țării și, pentru această înscriere în registrul electoral, electorii vor putea să opteze pentru votul la urne sau pentru votul prin corespondență.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a supus deja consultării publice lista documentelor doveditoare referitoare la reședința în străinătate astfel încât cetățenii să vină cu completări, iar, în paralel, MAE și AEP au început o campanie de informare cu privire la votul prin corespondență.