Marea Britanie doreşte o perioadă de tranziţie post-Brexit


Marea Britanie vrea să discute cu Uniunea Europeană despre durata unei perioade de tranziţie post-Brexit, însă consideră că doi ani ar trebui să fie suficienţi pentru a pregăti ‘noile procese’ şi ‘noile sisteme’.

Oficiali ai UE se îndoiesc însă că Marea Britanie va fi pregătită pentru o despărţire deplină până la data propusă de Bruxelles pentru o perioadă de tranziţie, 31 decembrie 2020, şi iau în considerare o perioadă mai lungă. 

Într-un proiect de document ca răspuns la liniile directoare ale UE pentru perioada de tranziţie, guvernul susţine că perioada de timp “ar trebui stabilită în funcţie de cât de mult va dura până la pregătirea şi implementarea noilor procese şi noilor sisteme care vor sta la baza viitorului parteneriat”.