Magistraţilor li se menţine dreptul de decontare a chiriei


Judecătorii, procurorii şi personalul asimilat acestora care nu deţin în proprietate sau nu au primit de la autorităţile locale o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea au dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu. Legea mai prevede că aceia care nu beneficiază de o locuinţă de serviciu în localitatea în care activează au dreptul la decontarea chiriei sau a navetei din localitatea de domiciliu la serviciu.

Pe lângă asta, personalul din Justiţie mai poate deconta patru călătorii dus-întos pe an, în orice destinaţie din ţară, dar şi medicamente sau tratamente medicale.

Ministerul Justiţiei a plătit în perioada 2014- septembrie 2017 pentru chirii, transport şi medicamente/tratamente medicale decontate de judecători şi personal din sistem peste 252 de milioane de lei, adică mai bine de 54 de milioane de euro.