Legea salarizării unitare ar putea suferi unele modificări!


Guvernul a decis să modifice legea salarizării unitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, după discuții cu sindicaliștii.

Ministrul muuncii a declarat ca se are în vedere : “Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.

– Păstrarea actualelor limitele prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

– Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în Art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

– Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%.

– Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

– Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.