Legea privind înfiinţarea asociaţiilor de proprietari a fost promulgată


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, a informat Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat de presă.

Actul normativ are ca obiect de reglementare eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale; o mai bună structurare a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari; clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari; instituirea regulamentului condominiului în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii; clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari.Potrivit unor amendamente adoptate, proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare construcţii încadrate în clasele de risc seismic şi/sau afectate de seisme sunt obligaţi să ia măsurile prevăzute de lege pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor.