Legea educaţiei naţionale a suferit unele modificări!


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 199 din data de 13 martie 2019, a fost publicată Legea nr. 48/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

1. La articolul 63, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, efectivele formațiunilor de studiu se organizează, se înființează și funcționează astfel:
a) organizarea de noi formațiuni de studiu pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, cu efective mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege, se poate realiza la cerere, conform art. 19 alin. (3), în condițiile legii;
b) organizarea, reorganizarea, desființarea oricăror formațiuni de studiu, inclusiv cel simultan pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale existente, se pot realiza cu avizul conform al Ministerului Educației Naționale, Comisiei de învățământ și tineret a Consiliului Minorităților Naționale, aflat în coordonarea Departamentului de relații interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, și/sau al organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României;
c) în situații excepționale, formațiunile de studiu pentru antepreșcolari, preșcolari sau elevi pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea direcției pentru minorități din cadrul Ministerului Educației Naționale, pe baza unei propuneri justificate din partea consiliului de administrație al unității de învățământ sau al organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României, care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1).

2. La articolul 63, se introduc trei noi alineate, alineatele (21)-(23):

(21) Prevederile alin. (2) se aplică și formațiunilor de studiu în limba română, atunci când acestea funcționează în zone unde ponderea unei minorități etnice este majoritară. În aceste situații, avizul conform, respectiv aprobarea prevăzută la alin. (2) lit. b) și c) se realizează de direcția de specialitate competentă din cadrul Ministerului Educației Naționale.